Muzeul Pandemiei este un proiect colaborativ al Rețelei Naționale a Muzeelor din România, care își dorește să exploreze, să fie un depozitar de memorie, dar și să ajute cu gestionarul sentimentelor, gândurilor și comportamentelor din timpul pandemiei de Covid-19. Având în vedere contextul și dinamismul specific pandemiei, nu vorbim de un spațiu bine definit al ”muzeului”, ci de o serie de expoziții care au evoluat dinamic.

”Muzeul” este construit în jurul unui concept fluid care a pornit de la o realitate afectivă: big bang-ul epidemiologic care ne-a schimbat vizibil viața. Astfel, Muzeul Pandemiei propune mutarea accentului de la rutinele și comportamentele modificate sau anulate, la agresiunile sexuale și la violențele fizice sau verbale împotriva femeilor mai ales în perioada 2020-2022, atunci când am trăit mai mult în „bule”.

„Urmează să descoperiți o serie de mărturii și descrieri ale unor situații în care femeile au ajuns în poziții de vulnerabilitate în cuplu, devenind victimele și supraviețuitoarele violenței domestice. Echipa noastră a urmărit mai ales felul în care relațiile abuzive reușesc să depășească pereții locuinței personale, ajungând atât la apropiați, cât și la sistemele sociale din jur. Mare parte din mărturiile din expoziție se referă la momente din timpul pandemiei, o perioadă în care spațiul social s-a restrâns dramatic. Pentru victimele violenței domestice, tensiunile și conflictele de acasă au crescut, în vreme ce accesul la sprijinul de orice tip a devenit limitat.” (Echipa Muzeului Pandemiei)

Expozițiuile Muzeului Pandemiei oferă spațiu de exprimare unor artiști și organizații prietene care au documentat și prezentat abuzurile și violențele în familie sau cele din mediile instituționalizate. Conceptul expoziției este întregit de lucrarea sonoră a artiștilor Anamaria Pravicencu și Vasile Leac,  colaborarea cu PosterXpoem și de showcase-ul proiectelor marca Muzeul AbandonuluiFragile Society, Asociația STORYSCAPES și ANAIS.

Teatrul Apropo este partener principal al proiectului și va contribui cu punerea în scenă a unui text dramaturgic contemporan care are legătură directă cu tema acestui nou proiect al Muzeului Pandemiei.

Mai multe detalii despre expoziția asociată, Identități fragile: aici

Acest proiect a avut două etape:

  • Valul 1: proiect implementat cu co-finanțare AFCN în anul 2021
  • Valul 2: proiect implementat cu co-finanțare AFCN în anul 2022

Coordonator proiecte: Dragoș Neamu

Parteneri: ARCUB, Teatrul Apropos, Rezidența BRD Scena9