Despre Retea
HOTĂRÂRILE PRIMEI ÎNTÂLNIRI A CONSILIULUI DIRECTOR | HOTĂRÂRILE PRIMEI ÎNTÂLNIRI A CONSILIULUI DIRECTOR |
|
| miercuri, 27 februarie 2008 | |
În cursul primei şedinţe a Consiliului Director RNMR, care s-a întrunit la sediul reţelei în data de 15 iunie 2006, s-au discutat etapele de finalizare a procesului de legalizare a asociaţiei, s-au analizat aspecte ale portalului RNMR, situaţia proiectelor culturale aflate în derulare, a priorităţilor strategice ale RNMR şi s-au structurat primele arii de intervenţie, conforme Planului de Acţiune pentru perioada 2006 şi prima parte anului 2007.HOTĂRÂRILE PRIMEI ÎNTÂLNIRI A CONSILIULUI DIRECTOR În cursul primei şedinţe a Consiliului Director RNMR, care s-a întrunit la sediul reţelei în data de 15 iunie 2006, s-au discutat etapele de finalizare a procesului de legalizare a asociaţiei, s-au analizat aspecte ale portalului RNMR, situaţia proiectelor culturale aflate în derulare, a priorităţilor strategice ale RNMR şi s-au structurat primele arii de intervenţie, conforme Planului de Acţiune pentru perioada 2006 şi prima parte a anului 2007. După punctarea acestor coordonate, Consiliul Director a identificat o primă necesitate a Planului de Acţiune 2006-2007, şi anume dezvoltarea unei Strategii de comunicare. Această strategie de comunicare va reprezenta un instrument esenţial pentru asigurarea unei cât mai bune poziţionări a reţelei şi a organizaţiilor care intră în componenţa ei la nivelul mediului extern în care îşi va desfăşura activităţile. Elaborarea unei astfel de strategii de comunicare va genera aspecte pozitive precum eficientizarea procesului de promovare şi în exteriorul reţelei şi creşterea vizibilităţii acţiunilor şi proiectelor Reţelei Naţionale a Muzeelor din România. Recunoaşterea publică va influenţa astfel potenţialii parteneri, autorităţile locale, regionale şi naţionale sau mediul de afaceri, care vor putea fi sensibilizaţi mai uşor în vederea colaborărilor de diferite forme – sprijin financiar, expertiză, promovare, tutelaj, etc. În plan concret, obiectivele tactice ale Planului de Acţiune, stabilite pentru a împlini o parte dintre obiectivele reţelei distribuite pe cele patru teme cheie, sunt următoarele: Strategia de comunicare va viza elemente precum: analize ale nevoilor şi dorinţelor diferitelor tipuri de public; El se va implementa prin aplicarea etapizată a unor seturi de chestionare. Fiecare membru RNMR îşi va asuma completarea acestor chestionare. Obiectivul General al acestui proiect este creşterea gradului de informare cu privire la patrimoniul, situaţia şi resursele muzeelor membre ale Reţelei Naţionale a Muzeelor din România pentru sporirea capacităţii de a utiliza informaţia în elaborarea planurilor de marketing şi a proiectelor de dezvoltare şi promovare culturală şi turistică. Obiectivele Specifice sunt următoarele: 1. Analizarea muzeelor membre ale Reţelei Naţionale a Muzeelor din România, a patrimoniului cultural, a necesităţilor şi a potenţialelor resurse de dezvoltare ulterioară a acestora. 2. Cercetarea, evaluarea şi descrierea patrimoniului cultural şi a infrastructurii turistice a regiunilor unde muzeele membre ale reţelei îşi desfăşoară activitatea. 3. Creşterea accesului la informaţiile relevante despre muzeele şi atracţiile turistice şi culturale din fiecare regiune, pentru promovarea şi valorificarea lor comună prin proiecte şi acţiuni derulate în parteneriat sau prin consorţii regionale pe teme legate de patrimoniul urban şi rural şi dezvoltarea turismului cultural. Informaţiile obţinute vor fi utilizate şi la: realizarea şi publicarea unor cataloage de promovare a muzeelor membre ale reţelei Pentru al doilea obiectiv din cadrul Planului de Acţiune 2006-2007 al RNMR s-a hotărât identificarea oportunităţilor de finanţare naţionale şi internaţionale. Această etapă va fi urmată de aplicarea unor proiecte conforme cu priorităţile strategice ale reţelei, RNMR implicându-se în calitate de partener sau de aplicant principal. Postura de aplicant principal va fi condiţionată de situaţia financiară a RNMR în momentul activării respectivelor oportunităţi de finanţare. Pentru aplicaţiile în care RNMR îşi asumă calitatea de coordonator principal, contribuţia financiară ar trebui să fie sensibil mai mare decât în situaţia de partener, dar beneficiile ar creşte direct proporţional cu această contribuţie. Astfel, aceste două poziţii probabile ale reţelei în cadrul unui proiect vor fi analizate înainte de luarea unei decizii finale. Este foarte importantă, în acest sens, respectarea termenului stabilit de către Consiliul Director pentru depunerea cotizaţiilor şi, de asemenea, disponibilitatea muzeelor membre de a contribui suplimentar la bugetul total al unui proiect atunci când beneficiile pe care muzeul le are justifică o astfel de implicare. RNMR se va implica în proiecte culturale, naţionale şi europene, sub diferite forme: în calitate de aplicant principal care va reprezenta, la nivel de beneficii şi responsabilităţi, toate muzeele membre ale reţelei; (!) De asemenea, un membru poate dezvolta proiecte individuale, solicitând RNMR doar susţinere în vederea identificării unor parteneriate la nivel naţional şi/ sau european. Pentru obiectivul 3 din Planul de Acţiune 2006-2007 s-a hotărât demararea campaniei de pregătire la nivel naţional în toamna acestui an. Programul, în prima sa etapă de dezvoltare, se va aplica pentru un singur reprezentant din fiecare organizaţie a reţelei. De aceea, este importantă alegerea atentă a persoanei care se încadrează aşteptărilor la nivel instituţional şi pentru care există disponibilitatea de a se investi pe termen lung. Planul de Acţiune s-a configurat pentru a demara prima etapă de implementare a strategiei reţelei, şi anume cea de evaluare a situaţiei muzeelor membre RNMR pentru cunoaşterea mediului extern în care reţeaua activează, a tuturor membrilor săi şi pentru identificarea măsurilor optime de rezolvare a problemelor existente în cadrul fiecărei organizaţii prin intermediul proiectelor sau prin oferirea de consultanţă. Planul de Acţiune are la bază strategia reţelei şi priorităţile imediate identificate în urma analizării situaţiei interne şi externe organizaţiei. Strategia reţelei cuprinde patru teme cheie de abordare – patrimoniu, turism cultural, dezvoltarea resurselor umane din sector şi politici culturale, cărora le corespund o serie de obiective specifice şi un Plan de Lucru care asigură punerea în practică a acestor obiective.
|
|
| Ultima actualizare ( luni, 26 mai 2008 ) |
| < Precedent | Următor > |
|---|