RNMR CÂŞTIGĂ ÎN INSTANŢĂ ÎMPOTRIVA GUVERNULUI ŞI A PREŞEDINŢIEI. Iconostasul cantacuzin din MNAR nu va fi mutat!!!!!
miercuri, 23 iunie 2010

VICTORIE MARE ÎN INSTANŢĂ PENTRU REŢEAUA NAŢIONALĂ A MUZEELOR DIN ROMÂNIA ÎN LITIGIUL PRIVIND ICONOSTASUL CANTACUZIN DIN EXPUNEREA MUZEULUI NAŢIONAL DE ARTĂ AL ROMÂNIEI !!!!


Iconostasul cantacuzin din

MNAR nu va fi mutat!!!!!

Lupta pentru salvarea integrităţii singurului iconostas cantacuzin aflat în expunerea unui muzeu din România continuă printr-o importantă victorie judiciară. Reţeaua Naţională a Muzeelor din România (RNMR) a obţinut în instanţă prin Hotărârea din 01.06.2010 a Judecătoriei sectorului1, Bucureşti,încuviinţarea numirii preşedintelui său, domnul Dragoş Eduard Neamu, ca administrator sechestru judiciar asupra celebrului iconostas cantacuzin de mari dimensiuni din Secţia de Artă Veche Românească a Muzeului Naţional de Artă al României şi asupra tuturor obiectelor care fac parte ca anexe muzeale ale iconostasului, toate menţionate în anexa la HG nr. 194/2009. În acest fel, bunurile enumerate în această hotărâre de guvern nu vor mai putea fi mutate din Muzeul Naţional de Artă a României, instanţa apreciind că o eventuală mutare ar putea duce la distrugerea lor. Astfel, la cererea avocatului RNMR, domnul Paul Cosmovici, specializat în proprietate intelectuală, s-a înfiinţat sechestrul judiciar asupra bunurilor amintite începând cu aceeaşi dată, hotărârea fiind executorie de drept

Hotararea anterioară nr. 7139/299/2009,emisă de Judecătoria sectorului 1, numea pe dl Neamu ca sechestor judiciar temporar până la emiterea unei noi hotărâri executorii, după analiza probelor şi rapoartelor întocmite de către experţi restauratori numiţi de justiţie.

Litigiul pentru salvarea iconostasului de la distrugere a început în primăvara anului 2009 şi a constat în încercarea de a anula HG. 194/2009 prin care iconostasul urma să fie mutat din prezenta locaţie, Muzeul Naţional de Artă al României, în cadrul Muzeului Cotroceni, prin această deplasare fiind afectată iremediabil starea de conservare a importantului obiect de patrimoniu. Hotărârea de Guvern emisă a fost făcută fără solicitarea expertizei specialiştilor şi ar fi condus la distrugerea iremediabilă a iconostasului. Mai mult, s-ar fi creat un precedent extrem de periculos pentru comunitatea muzeală românească care este extrem de vulnerabilă faţă de intervenţiile statului şi faţă de unele revendicări dubioase privind patrimoniul cultural naţional.

Este primul mare succes repurtat de un ONG orientat profesional către salvarea şi valorificarea patrimoniului cultural muzeal în disputele juridice cu deciziile abuzive şi fără argumentare ştiinţifică emise de Guvernul României sau de alte importante instituţii ale statului, în acest caz în interesul Administratiei Preziedentiale şi a Ministerului Culturii, beneficiarii Hotarârii de Guvern mai sus-amintite.

Contact:
Preşedinte RMNR Dragoş Eduard Neamu ( Această adresă e-mail este protejată împotriva spamului, JavaScript trebuie activat pentru a putea vizualiza pagina. ) telefon 0757 030 173
Avocat Paul Cosmovici ( Această adresă e-mail este protejată împotriva spamului, JavaScript trebuie activat pentru a putea vizualiza pagina. )

 
Ultima actualizare ( miercuri, 23 iunie 2010 )