HOME arrow Despre Retea arrow RAPORT. Întâlnirea WAMO (a asociaţiilor de muzee naţionale)
RAPORT. Întâlnirea WAMO (a asociaţiilor de muzee naţionale) PDF Imprimare
E-mail
miercuri, 27 februarie 2008

La întîlnire au participat 22 de reprezentanţi ai reţelelor de muzee. Reţeaua Naţională a Muzeelor din România a fost reprezentată de către Doamna Angelica Iacob, Secretar General.

RAPORT

Întâlnirea WAMO (a asociaţiilor de muzee naţionale)
Oesterreichisches Museum fuer Volkskunde
20 august, Laudongasse, 15-19, A-1080, Vienna


La întîlnire au participat 22 de reprezentanţi ai reţelelor de muzee. Printre ţările reprezentate la întâlnire se numără:

- UK (Museums Association), Germania (Deutscher Museumsbund e.V., The German Museums Association şi Institut fur Museumsforschung, Institute for Museum Research IfM), Olanda (Museumvereniging, Netherlands Museums Association), Austria (Museumsbund Osterreich, The Museum Association Austria MO), Suedia (Riksforbundet Sveriges Museer), Danemarca (Organizationen Danske Museer), Estonia (Eesti Muuseumiuhing), Cehia (The Czech Association of Museums and Galleries – art museums), Finlanda (Suomen Museoliitto, Finlands Museiforbund, Finnish Museums Association), Irlanda (Cumann Mhusaeim Na hEireann, Irish Museums Association IMA), Elveţia (Verband der Museen der Schweiz, Association des musees suisses, Associazione dei musei svizzeri VMS-AMS), Armenia (fără materiale);
- SUA (American Association of Museums AAM), Canada (Canadian Museums Association, Association des Musees Canadiens), Japonia (Japanese Association of Museums JAM), Africa de Sud (South African Museums Association).

Reţeaua Naţională a Muzeelor din România a fost reprezentată de către Doamna Angelica Iacob, Secretar General.

Fiecare reprezentant a făcut o scurtă prezentare a propriei reţele, atingând puncte precum membri, buget, servicii sau proiecte derulate. În general este vorba de reţele cu tradiţie (spre deosebire de RNMR, era cea mai tânără prezentă la întâlnire), care deja au un număr mare de membri (instituţionali şi/sau individuali), prin urmare o parte din bugete provin din cotizaţiile membrilor. De asemenea, o parte a reţelelor sunt parţial finanţate şi de la bugetele de stat, aşa cum se întâmplă, de exemplu, cu reţeaua finlandeză, care primeşte fonduri bugetare de aproximativ 35%-40%. Un aspect interesant este constituit de anumite ţări în care există mai multe reţele mai mici, fără acoperire naţională, aşa cum se întâmplă în cazul Poloniei şi a Germaniei, acolo unde fiecare land are câte o reţea. În plus, o parte a reţelelor lucrează nu doar cu colaboratori, ci au şi cel puţin un angajat full-time (reţeaua britanică, reţeaua finlandeză, etc.).

Un caz interesant este constituit de reţeaua muzeală finlandeză care pune accent pe training-ul de specialitate (pregătire profesională), dezvoltând cursuri cum ar fi muzeologia şi care sunt recunoscute de universităţi; de asemenea, această reţea dezvoltă în prezent şi sistemul de e-learning.

La întâlnire s-a discutat şi despre posibilităţile de îmbunătăţire a comunicării între reţelele de muzee din lume şi de modalităţile de punere în practică a acestui deziderat. Cea mai fezabilă propunere, pe termen scurt, a fost programarea întâlnirilor WAMO în paralel cu cele organizate de ICOM. În ceea ce priveşte modalitatea de funcţionare a reţelei de reţele, s-a ajuns la concluzia că reţeaua va funcţiona în mod informal, deci fără a avea statut juridic. Un reprezentant ICOM a propus ca această reţea să devină membru afiliat al ICOM-ului, astfel încât să poată avea putere de decizie, nu doar un rol consultativ în problemele care privesc domeniul.

Raport întocmit de către Angelica Iacob - Secretar General RNMR

Ultima actualizare ( luni, 26 mai 2008 )
< Precedent
targul de turism
Evenimentul săptămânii


Rețeaua Națională a Muzeelor din România

vă invită la Noaptea Muzeelor
18 mai 2013
www.noapteamuzeelor.ro


Cautare

Autentificare membrii