HOME arrow Publicatii arrow NORME REDACŢIONALE VALACHICA NR. 24
NORME REDACŢIONALE VALACHICA NR. 24 PDF Imprimare
E-mail
marţi, 04 octombrie 2011


Încă de la prima apariţe a publicaţiei Valachica, colegiul de redacţie din cadrul Complexului Naţional Muzeal “Curtea Domnească” Târgovişte a încercat să respecte cateva indicaţii cu privire la redactarea articolelor şi studiilor care să se alinieze unor publicaţii de prestigiu din domeniile abordate.

 Păstrând aceste criterii, faţă de cele publicate anterior, pentru tehnoredactarea publicaţiei Valachica nr. 24, actualele norme redacţionale sunt:

Articolele şi studiile nu trebuie sa depăşească 20 de pagini ( inclusiv ilustraţia şi bibliografia ). Acestea vor fi obligatoriu însoţite de un rezumat de maximum 2 pagini, intr-o limbă de circulaţie internaţională şi cuvinte cheie.

Acceptarea sau refuzul publicării articolelor trimise rămân la latitudinea colegiului redacţional, care se obligă să anunţe decizia sa autorilor în termen de 5 zile de la data primirii manuscriselor. Contribuţiile vor fi trimise pe adresa secretarului de redacţie, Olteanu Gheorghe, C.N.M. “Curtea Domnească” Târgovişte, str. Justiţiei. Nr. 7. 130017, pe suport digital şi copie tipărită, sau sub forma fişierelor ataşate prin e-mail Această adresă e-mail este protejată împotriva spamului, JavaScript trebuie activat pentru a putea vizualiza pagina. .

Termenul limită pentru primirea materialelor este 15 noiembrie 2011.

Culegerea textelor se va realiza în T.N.R., 12, justified ( Titlul – T.N.R., 14, bold; numele autorului – T.N.R. 12, italic în dreapta titlului; titlurile paragrafelor – T.N.R. 12, bold; paragrafe separate printr-un rând. Adresa completă a instituţiei de provenineţă se va regăsi în subsolul primei pagini.

Sistemul de trimiteri bibliografice – Sistemul Academiei (note în subsolul paginii).

 
 
< Precedent   Următor >
targul de turism
Evenimentul săptămânii


Rețeaua Națională a Muzeelor din România

vă invită la Noaptea Muzeelor
18 mai 2013
www.noapteamuzeelor.ro


Cautare

Autentificare membrii